duminică, 21 decembrie 2014

Di S Cur S Klaus Iohannis

Timp de zece ani am urmarit, cu prioritate, postul TV Antena 3 Romania. Sunt un pasionat al stirilor proaspete, bine documentate sau cel putin bine argumentate, dar aseara am observat un anume interes, usor de inteles in privinta momentului de cumpana al schimbarii "stapinului". Sunt multumit de felul in care Traian Basescu a fost izgonit pe usa din dos a istoriei la termenul legal, maximum posibil, dar ca votant al reprezentantului social-democratiei inca nu sunt impacat in privinta alegerii lui Klaus Iohannis la functia suprema in stat. Sa dai note pentru un "disc urs" scris de altul decit cel in cauza mi se pare un fel de oficializare a unui plagiat, iar notele au fost foarte mari. Nu mai conteaza! Am sa creditez si eu cu nota zece acest discurs, chiar daca nu sunt Dumnezeu, pentru ca din "Programul presedintelui" m-a atins la suflet o teorie, poate chiar o teorema bine demonstrata in perioada 1945-1989, ca "Motorul dezvoltarii economice este pus in functiune de capacitatea de actiune colectiva". Am reformulat spuasele domnului Klaus Iohannis: "Capacitatea de actiune colectiva este motorul dezvoltarii economice". Oricit de mult am incerca sa blamam socialismul romanesc nu trebuie sa uitam ca Romania a atins cele mai inalte cote de dezvoltare in foarte multe domenii tocmai datorita "fortei colective" bazata, in primul rind, pe socializarea agriculturii si exploatarea mecanizata pe suprafete mari organizata in IAS-uri ca urmare a nationalizarii de la 1948 si in GAC-uri, respectiv CAP-uri, ca urmare a colectivizarii declarata incheiata in 1962. Pina in anul 1975, cind satele au fost practic distruse prin politica de industrializare fortata, aici fiind marea nesabuinta despre care inca de pe atunci multi o banuiam, statul socialist si-a permis pastrarea unei stabilitati in privinta preturilor concomitent cu sporirea "retributiilor" in sectorul de stat, sporire echitabila si fara discriminare la nivel national in conformitate cu legile privind redistribuirea venitului national. Momentul de criza alimentara, declansat imediat dupa 1969, cel provocat de ingrijorarea privind datoria externa fata de "lumea libera" ce-l creditase pe Ceausescu, moment in care micii producatori de la sate, copiii si pensionarii, ocupati de cresterea animalelor au abandonat cresterea animalelor in gospodariile proprii, copiii urmind calea deschisa de noua perspectiva a industrializarii, pensionarii, deveniti neputinciosi fara ajutorul copiilor, parintii fiind obligati sa renunte si ei la astfel de activitati si datorita acelei politici de partid si de stat prin care erau destul de ingraditi sa-si vinda pe piata libera produsele muncii lor s-a concretizat prin disparitia din sectorul comercial a produselor de baza indigene, ca de importuri nici n-ar trebui sa ne mai amintim, mai ales cind Ceausescu refuza importul de banane pentru copii motivind ca el a crescut cu dude.
Domnule presedinte, Klaus Iohannis!
Vreau sa va spun ca in 1989 Romania avea o economie de invidiat care trebuia retehnologizata, dar lumea libera, asa-zisa capitalista, nu mai avea incredere in Ceausescu, asa cum si noi, multi romani il dispretuiam pentru traiul prost si indecent, pentru foametea si frigul pe care ni l-a impus, pentru umilintele care le-am suportat din cauza celor ce se formasera in gasti si-l laudau fatis pe Ceausescu, doar ei sa traiasca mai bine, doar ei sa aiba acces la bunurile realizate in comun. Mi-a placut din discursul dumneavoastra ca ati vrea sa fiti presedintele tuturor romanilor. E bine! Dar cum veti proceda? Acum patru decenii eram de straja patriei si aveam un comandant de regiment extrem de sever, dar corect, iar vorba lui ii linistea pe toti idiotii care comentau fara rost si cind erau mai multi striga raspicat: De la mine in jos, toata lumea culcat! Se facea liniste totala, omul se plimba citeva minute pe platoul de adunare, unde eram 2000 de oameni, apoi dadea ordin subalternilor directi sa se ridice si fiecare, rind pe rind, ne indreptam spre treburile noastre intrebindu-ne cine si cu ce am gresit. Cred ca dumneavoastra intelegeti ca ne aflam cu totii intr-o astfel de situatie si ar trebui sa dati un asemenea ordin, sa-l culcati la pamint pe Augustin Zegrean, pe Livia Stanciu si pe Laura Codruta Kovesi, ca ce a facut Traian Basescu din acesta tara numai stat "de drept" nu este...

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu