Poveste de Craciun

Nu stiu ce cred oamenii despre ei insisi, dar stiu ca eu nu ma amagesc si n-am sa ma insel singur. Am ramas stupefiat cind l-am auzit pe nemernicul Traian Basescu de faptul ca nu are ce sa-si reproseze din viata lui si atunci mi-am regasit primele amintiri, mi-am retrait toata viata si am constatat ca pe cele bune nu mi le-am amintit, dar pe cele rele, daca m-as apuca sa le povestesc nu cred ca mi-ar ajunge timpul pina la restul vietii. Fiind apropiat de virsta cu Basescu m-am confruntat cam cu aceleasi interese ca si el, chiar daca mie nu-mi placea postura neoficiala de "lider" si dadeam de pamint cu sefii mei, in fata, fara subtilitati si turnatorii la Securitate. Am fost in multe situatii cind demonstram totul pe hirtie, cu documente anexate si am rezistat sistemului pina cind m-a remarcat un ministru adjunct, din pacate cu minte putina, care s-a laudat la Ceausescu despre faptul ca el e dispus sa deschida magazine de vinzare cu amanuntul in occident. Adevarul se spune in mod inconstient, iar atunci, in anul 1984, documentasem o vinzare la export ce trebuia aprobata de Stefan Andrei, vice-presedinte al Guvernului de atunci, iar ministrul adjunct al industriei usoare, unul Constantin Bostina, a prins firul lansat de mine, ca pentru a obtine un pret competitiv la produsele noastre ar trebui sa ne apropiem cit mai mult de consumatorul final. In mod real lucrurile chiar asa erau, dar politic si diplomatic nu se mai potrivea nimic pentru ca noi romanii, promotori ai socialismului multilateral dezvoltat si a inaintarii spre comunism urma sa ne integram in occident, deci in piata capitalista, incit sa le luam lor piinea dar si sa le demonstram cit de ineficient este capitalismul in comparatie cu noi comunistii. Sunt convins ca autoritatile vest-germane de atunci n-au acceptat ca primul magazin de acest fel sa fie deschis in numele societatii romano-germane, cea care dispunea, ca o capusa, de fonduri deturnate din economia romaneasca, asa ca directorul roman al acestei societati m-a vindut ca sclav unui transfug iranian in RFG, pricopsit ca urmare a vinzarilor de marfuri second-hand pe baza unui principiu extrem de simplu: pe atunci, in economia occidentala ce nu se vindea in sezon se considera declasat, de pilda un articol ce se vindea in sezon cu 200 de marci vest ajungea sa fie vindut la kilogram dupa inchiderea sezonului, incit costul de achizitie la mina a doua ajungea la citeva marci vest! In memoria consumatorului ramasese acel pret de 200 de marci iar cind aparea in piata  "postsezon" la 10-20 de marci vest se vindea ca piinea calda imediat dupa revolutia romana din decembrie 1989. N-am stiut de acasa ca voi fi astfel inselat, pentru ca as fi pus conditii inainte de plecare, dar ajuns in RFG la intii iulie 1985 a trebuit sa inghit galusca, in speranta ca magazinul va fi aprovizionat numai cu marfuri romanesti. N-a fost asa. Cam o treime din volumul de marfuri erau aduse din depozitul iranianului iar restul venea din tara. In noua luni am vindut marfa romaneasca in valoare de vreo 300.000 de marci vest, iar la furnizorii din tara le-am decontat preturi ce depaseau cu circa 25% nivelul de export, la vremea respectiva. Iranianul m-a folosit gratuit ca vinzator in magazinul lui, apoi daca a vazut ca ii merge afacerea a renuntat la noi pe considerentul ca produsele noastre n-ar fi competitive. Se intimplase ceva pe cale diplomatica, probabil nemtii ii daduse peste nas lui Ceausescu in privinta incompatibilitatii unui magazin de desfacere cu amanuntul de produse romanesti in piata occidentala in raport cu nebunia lui privind societatea socialista multilateral dezvoltata si inaintarea Romaniei spre comunism. Ministrul a fost destituit si trimis "secretar cu probleme economice" la Botosani iar eu am fost incaodata pacalit, ca voi fi detasat ca finantist la societatea mixta. Cineva, de sus, care ma iubea mi-a dat inca o sansa, aceea de a alege intre saracie si bogatie, cu inclinare majora ca eu sa solicit azil poilitic in RFG, in urma judecatii proprii ori sa ma intorc in tara in momentul cind nu voi mai suporta sicanele si presiunile colegilor de la societatea mixta unde urma sa fiu oficializat spre uimirea lor de faptul ca niciunul nu-si putea explica faptul cum securitatea mi-a mai permis sa plec in RFG in septembrie 1986, dupa ce in iunie 1986 in conflictul cu vamesii de la Episcopia Bihor imi scapase, de indignare ca mi-au vamuit si pachetul de tigari din care fumam, ca "suntem o tara de cacati". Toti "colegii" cunosteau atunci despre acea intimplare, numai eu nu-mi explicam cum de stiu pentru ca eu nu spusesem la nimeni! Atunci am concluzionat faptul ca toti aveau in spate securisti care ii dirijau ca pe papusi. Sunt 29 de ani de atunci si nu-mi pare rau ca m-am intors acasa, regret doar faptul ca am vrut sa fac pe grozavul, sa fac in asa fel incit sa afle Ceausescu despre existenta celor 6,5 milioane de dolari existente in diverse valute convertibile in contul de "Plati anticipate", sume adunate din 1948, de la fondarea intreprinderii si pina in 1988, cind eu descoperisem aceste sume pe care le-am asezat ulterior intr-un desfasurator cu date de identificare pentru fiecare pozitie in parte. Aflase despre acestea inspectorul de la Ministerul Comertului Exterior si cel de la Ministerul Industriei Usoare, dar nu era suficient pentru ca nimeni nu ar fi indraznit atunci sa vorbeasca despre asa ceva, iar daca ar fi aflat Ceausescu ar fi fost cataclism in tot comertul exterior. Am pus la cale un plan sumar prin care sa valorific o pozitie ce figura in astfel de plati anticipate si am dat o comanda fictiva, chipurile ca export pe Australia, pentru prosoape flausate la Suveica Bucuresti. Seful desfacerii, un prieten bun, nascut la "Ureche esti" Vrancea, a luat legatura cu unul Arie Florian de pe la cooperatie in Scornicesti care le vindea la piata interna si toti imparteam incasarile in patru ca mai era si al patrulea complice, la deturnarea de fonduri asa cum o gindisem eu, seful de depozit care efectua livrarile, un tinar fost militian a carui iubita era tocmai "pupila" Mariei Fluxa, ministrul industriei usoare de atunci, sefa mafiei evreesti care gestiona si Societatea mixta romano-germana Karpaten din RFG, o capusa pusa pe deturnare de fonduri romanesti ce prinsese aripi in 1978, cind unul din "omologii lui Basescu la Anvers" fusese instalat la Koln, ulterior la Frankfurt/Main. Aflasem ca in acea perioada "baba" Fluxa era vizitata din cind in cind de colonelul de securitate Lucian Vasileniuc, fost coleg cu mine in comertul exterior, dar n-am banuit ca el este "umbra mea", asa ca ajuns in fata instantei in 16 noiembrie 1989, daca ne-au incadrat la delapidare si ne-a dat cite opt ani la fiecare pentru 3000 de dolari, respectiv 40.000 de lei cit apucasem sa impartim intre noi m-am temut sa-mi duc planul pina la capat privind deturnarea de fonduri si a informarii justitiei despre existenta uriasei sume de 6,5 milioane de dolari, sume existente in BRCE dar nedecontate benficiarilor interni si cu bugetul statului! Vie recunostinta martirilor din decembrie 1989, caci datorita lor am reusit sa ma nasc a doua oara, exact la noua luni si jumatate, arestat fiind in 12 iunie 1989 si pina in 23 martie 1990, data la care am explodat in sala de judecata adresindu-ma judecatorilor "ca s-a terminat cu comunismul" si am sa fac dezvaluiri de se va cutremura intreg sistemul. Era tardiv, dar ne-au pus in libertate si pe cei doi care ramasesm incarcerati la Jilava, caci turnatorii ramasesera pe arest la IGP iar imediat dupa revolutie fusesera eliberati. Dezvaluirile trebuia sa le fac la militie, atunci cind am fost arestat, in 12 iunie 1989. Dumnezeu sa-i odihneasca in pace pe cei ce s-au jertfit pentru noi, iar daca as fi fost in libertate in decembrie 1989, cu siguranta, acum as fi fost comemorat odata cu ei... Cam asa se distrugea o cariera pe atunci... Ma consolez, convins fiind, ca sa mi-a fost soarta. E bine!