luni, 29 decembrie 2014

Poveste de Anul Nou-Bufonii "regelui", Stela si Arsinel

Primii comedianti, primii actori au fost bufonii, cei ce trebuiau sa-l inveseleasca pe rege cind era trist ori sa-l tempereze cind dadea pe dinafara de euforie. Ulterior, bufonii s-au jmecherit, s-au "haladit", asa ca au inceput sa conduca ei toate dregatoriile din regat, folosind tot felul de tertipuri, pe baza unor informari precise despre cei din inalta societate in functie de comportamentul cu ceilalti supusi. Bufonii isi permiteau sa dea peste nas, mai in gluma mai in serios, tuturor slujitorilor din regat in conditiile in care regele era un "papa lapte" ajuns rege precum "ghinionistul", ultim number one, al nostru, dar asta va fi alta poveste poate in derulare pe vreo cinci ani ori mai putin, poate maximum zece, doamne fereste(!), daca o va tine tot asa. De la regi s-a ajuns la imparati, de la imparati s-a ajuns la republicani condusi de "sefi de state", ca tot asa ne pricopsiram si noi cu Gheorghe Gheorghiu Dej, cu Nicolae Ceausescu si cu Bas escu, ultimul "Escu" ce i-a spulberat pe toti in era "Catena", farmacia inimii. Dej fu ceva mai evoluat ca Nero, depasise stadiul de poet si ajunsese sa se cinte pe sine, "Privesc din Doftana prin gratii de fier / Departe, in zare, un petic de cer, / E cerul sub care, inchisa si ea / Se mistuie-n chinuri, tovarasa mea." Din fericire, pentru noi, Dumnezeu l-a luat repede, daca ne raportam la viteza atinsa in secolul al XX-lea, cind am evoluat de la plugul cu boi la tractor in maximum doua decenii. Aici am de facut o paranteza pentru ca am ajuns si eu sa reprosez parintilor cum am ajuns sa fiu dezradacinat: "De ce m-ati dus de linga voi, / De ce m-ati dus de-acasa? / Sa fi ramas la plug, la boi, / Sa fi ramas la coasa..." Dar n-a fost sa fie! Desi Dumnezeu imi luase mintile la proba de matematica la oral, ca dupa ce rezolvasem toate exercitiile pe ciorna, m-a pus dracu' si nu am mai urmarit ce scriu la tabla, ca foarte sigur pe mine am simplificat in suma inainte de a structura in factori numitorul si numaratorul unei fractii. Am ratat nota zece pe care o meritam, dar examinatoarea, o baba de ziceai ca-i vrajitoare mi-a dat doar nota 6 pe considerentul ca la problema de geometrie am fost foarte atent. Nu credeam ca voi admite la liceu, cu nota cinci la oral la romana si cu sase la matematica, dar fiind atit de multi prosti la vremea respectiva am admis cu media 6, cam pe la jumatatea listei, ca locurile toate s-au completat pina aproape de media 5. Mi-amintesc ca dupa examen imi facusem planurile ca tractorist, din nefericire insa totul s-a darimat cind tata a venit de la liceu fara dosar, deci un asa prost ca mine fusese admis! A fost cel mai greu moment din viata mea pentru ca nu stiam daca trebuie sa ma bucur pentru o asemenea reusita "de prost" ori sa ma intristez ca toate planurile mele de-o viata fusesera darimate, deja intrezaream cum renuntasem la tot ce construisem pina atunci, vedeam cum mi se destrama cel mai frumos vis de pina atunci: "Ma dusei in cimp sa ar, sa seman porumb / Cu universalul meu agatat de-un plug, / Cu universalul meu agatat de-un plug. / Maria tinea volanul si-ambala motorul, / Iara eu cu mina dreapta reglam injectorul, /Iara eu cu mina dreapta reglam injectorul! / Toti taranii ma rugau sa le ar ogorul, / Dar mindruta mea Maria mi-a stricat tractorul, / Dar mindruta mea Maria mi-a stricat tractorul!" Maria exista, inca de pe vremea cind in clasa a treia ne-am intrecut pentru premiul I, ea a ajuns sa se casatoreasca in apropiere de locul natal cu un cunoscut de-al locului, iar eu, dupa ce era sa ma aleg cu Angelica din Bucecea, dracul mi-a iesit in cale precum lui Harap Alb, Spinul. Pina la urma, Dumnezeu s-a indurat si de mine si mi-a dat niste socri de parca erau frati cu parintii mei, numai ca nevasta mea mi-a zis verde in fata: "Ba prostule, pacat de tine ca esti destept!" Cred ca a reusit sa ma cunoasca indeajuns, ca si pe vremea celor 17 ani de scoala multi profesori m-au apreciat ca as fi "brinza buna in burduf de ciine"... Cam atit despre mine, in aceasta postare, ca am multe de spus despre bufonii Stela si Arsinel, aceste neamuri proaste care nu se mai satura. Cit a trait Ceausescu au dus-o exceptional, iar acum, pe ultima suta cu Basescu, si la inceputurile "ghinionistului", cauta pe "ENA"! Au inceput sa se maimutareasca in toate graiurile romanesti, si ca sa scurtez vorba le-as recomanda sa mai caute si sunca, asa de cite unul singur si, din cind in cind, sa se intrebe reciproc, "ce mai cati?! Nu cumva sunca?" 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu